Urmeaza un review al noului album Death Magnectic al trupei Metallica, facut de un fan (da, sunt pregatit, aruncati cu pietre, injurati...gata? incepem?)
Dupa cum am precizat, sunt fan...de fapt sunt un mare fan Metallica inca din '91. Prima piesa pe care am ascultat-o de la ei a fost Enter Sandman. A fost ceva instantaneu si de atunci am inceput sa ascult cam tot ce au scos...si mi-a placut, mult! Albumul meu preferat este Ride The Lighning, dar ascult cu foarte mare placere si Load, Reload sau St Anger (cele 3 considerate proaste de necunoscatori).
Voi incerca sa fac un review cat mai cinstit si scurt posibil (stiti vorba aia spusa de Bob Rock: "Cut to the chase and play").
I'm not a particularly accomplished drummer but I am very, very, very good at understanding the role of the drums next to James Hetfield's rhythm guitar. I guarantee you I'm the best guy in the world for that, and that's enough for me!
Lars Ulrich
That was just your life (7:08)
" Like a raging river drowning when I only need a drink! "
Piesa incepe cu o bataie de inima, semn ca monstrul se trezeste la viata, incet dar sigur pregatindu-se de atac. Inceputul este mai calm, dark chiar si continua asa cam 1 minut jumatate, moment in care totul este 'oprit' de un riff rapid marca Hetfield, care parca 'latra' vers dupa vers intr-un ritm frenetic. Un cantec plin de energie, foarte bun pentru a deschide un album.
The end of the line (7:52)
" The slave becomes the master! "
Daca sunt si alti fani care citesc acest review, banuiesc ca recunosc intro-ul piesei, una din partile bune din The New Song, care a debutat in 2006. Are un grove foarte interesant piesa asta. Refren lent, versuri alerte. Ce-mi place foarte mult este solo-ul, nu foarte rapid, dar deosebit si curat.
It started out as kind of a tribute to people that have fallen in our business, like (Alice In Chains frontman) Layne Staley and a lot of the people that have died, basically — rock and roll martyrs of sorts. And then it kind of grew from there. Thinking about death…just like a magnet, some people are drawn towards it, (and) other people are afraid of it and push away.
James Hetfield
Broken, Beat & Scarred (6:25)
" Show your scars! "
O piesa oldschool (cum le place fanilor sa spuna :D). Un fel de monstru care creste cu fiecare vers si refren cantat, tobele fiind instrumentul care-si pune amprenta pe piesa, conducand-o perfect. Tocmai cand ma obisnuiam cu ritmul mai lent al piesei, aceasta explodeaza trecand rapid printr-un 'fast' riff, solo, parte instrumentala, 'fast' riff, refren. Nici nu-ti dai seama cum trec cele peste 6 minute ale piesei.
The day that never comes (7:56)
" Love is a four letter word and never spoken here "
Fade to black? One? Sanitarium? Am I Evil?
Piesa simbolizeaza PERFECT tot ceea ce a fost si este Metallica. Versuri puternice, emotie, heavy, thrash...
Prima parte imi transmite o stare de relaxare, de care si ai nevoie dupa primele 3 piese. As putea spune ca e chiar hipnotizanta, pana in momentul in care tresar si ma intreb...poftim? ce-a zis? "Love"... stai... Hetfield a zis "love"?! Pana sa ma dezmeticesc deja ma trezesc bombardat...One... Am I Evil?... armonii a la Thin Lizzy... timp de 3 minute!
I’m playing my ass off and it feels good. So, when people hear it, it’s gonna be a different sort of approach for me. It sounds similar to what I used to do. I’m really psyched about that and just curious as to what people are gonna say about how my style changed.
Kirk Hammett
All nightmare long (7:58)
" Luck runs out "
Hmm, se pare ca avem de-a face daca nu cu cea mai buna piesa, atunci sigur in topul 3 al discului. Este o piesa care o sa prinda mai repede mai public, avand un refren care sigur o sa dea bine live. All nightmare long este intr-adevar o poveste cu multe schimbari de ritm si riff-uri foarte interesante si este o piesa care place foarte mult inca de la prima ascultare.
Cyanide (6:39)
" Death, won't you call your name? "
Un cantec pe care l-am ascultat de multe, multe ori pana sa zic ca-mi place cat de cat. Acum nu-mi pot scoate din cap riff-urile excelente: cel principal, care vine peste bass-ul maestrului Trujillo, cel de sub versurile "Suicide, I've already died...". Multi nu sunt de acord cu mine, insa tind sa cred ca piesa asta e printre cele mai bune de pe disc.
The unforgiven III (7:46)
" How can I be lost? If I've got nowhere to go "
Nu sunt un mare fan al acestei piese. Poate si titlul este prea 'greu'. Nu ma intelegeti gresit, este o piesa foarte buna care are si un solo foarte frumos executat si integrat in tema piesei. Mai mult n-as putea sa va zic, decat s-o ascultati cu atentie, de multe ori...e o piesa care prinde dupa mai multe ascultari.
The Judas kiss (8:00)
" Bow down, sell your soul to me, I will set you free! "
Cea mai buna piesa de pe album. Brutala din start pana in final. Imediat imi trec prin cap: geniale riff-urile astea, mama ce schimbati de tempo, refrenul e mortal, piesa asta neaparat trebuie cantata live!
Hetfield suna de parca acum iese din boxe si te ia de gat! Abuzul de agresivitate al lui James se opreste undeva in minutul 4 moment in care Kirk isi incepe recitalul de aproape 2 minute de solistica.
O bestie de piesa, care practic o sa-i oblige pe baieti s-o includa in setlist-ul din viitorul turneu.
You know, the greatest thing about this body of music is that it was a very collaborative effort. Lars and James, definitely. When those two go at it, whether it’s head butting or anything, there’s just something magical. It’s a great honor for me to be able to experience the building and creating process of Metallica through Lars and James. It’s like going to the greatest university of music, the highest standard of rock-and-roll education.
Robert Trujillo
Suicide & Redemption (9:57)
Intrumentalul... in sfarsit, asteptarea s-a terminat, Hetfield iese la atac, timp de 10 minute! Conceptie, chitara ritmica, solo-uri, armonii...100% Hetfield. Riff-uri grele, parti lente, chiar si un mic solo de tobe. Cu siguranta o piesa referinta pentru disc.
My apocalypse (5:01)
" Suffer unto my apocalypse! "
Final de disc. Urmeaza piesa de umplutura nu?
GRESIT, acest al doilea single (se pare) este de-a dreptul brutal. Ritm gen Battery, Dyer's Eve, ce mai, 5 minute de thrash asa ca sa-ti para rau ca se termina albumul.
Death Magnetic, trebuie sa recunosc ca m-a cam dat pe spate, in nici un caz nu ma asteptam la un disc atat de bun. Pur si simplu este fara greseala, distrugator, emotionant si stiu ca multi n-o sa fie de acord, dar este cel mai bun disc al lor dupa 1986 (da, stiu ca ...And Justice For All a fost lansat in 1988).
Pentru mine este deja un clasic si sunt convins ca pentru cei care Heavy Metal-ul este in primul rand muzica, emotie si abia apoi zgomot, vor aprecia foarte mult Death Magnetic.
Per total: 9 din 10.
P.s. Poza de mai jos, facuta de marele Ross Halfin, reflecta cel mai bine de ce Metallica a redevenit ceea ce a fost.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu