Google

marți, 25 septembrie 2007

Steaua

Uite si o premiera. Nefiind un suporter al Stelei, m-am decis totusi sa-mi dau cu parerea despre ultimele evenimente din tabara echipei din Ghencea.

Sa zicem ca s-au linistit apele in privinta lui Hagi la Steaua. Acum, dupa ce injuriile au fost expediate, primite si date mai departe, dupa ce analistii au despicat firul in patru, au disecat fiecare stire, comentariu sau 'rautate', s-a ajuns la concluzia generala ca Hagi a avut dreptate in aceasta 'disputa', iar Gigi Becali s-a transformat din 'Razboinicul Luminii' in 'Razboinic' si atat.

Haideti sa ne amintim:

Gigi Becali

"Nu m-a ascultat niciodata! Cu CFR Cluj nu a tinut cont de sfaturile mele si a venit dracul in locul Duhului Sfant. I-a rupt piciorul lui Plesan si i-a dat cartonas rosu lui Goian. La Urziceni i-am spus sa bage jucatori odihniti, ca Surdu, si iarasi nu m-a ascultat. Eu va spun o vorba sfanta: „Privirea stapanului ingrasa animalul”. Trebuie sa asculti de patron!"
"Ce antrenor e Hagi? La un nivel ridicat a ajuns Olaroiu. Jucatorii au pretentia ca, atunci cand le faci un traseu de pase, sa le si explici ce le-ai spus. Nu le explici si apoi ii certi. Lasa-i macar sa joace ceea ce stiu ei de la alti antrenori."
"Eu am fost obisnuit ca in ultimii ani Steaua sa fie campioana, sa fie semifinalista in Cupa UEFA si sa joace in Liga Campionilor. M-am implicat la echipa pentru ca mi-e frica sa nu faca o greseala care sa-i fie fatala Stelei. Sa il ascult? Ce sa ascult la el, daca nu stie?"
"Să ne dea Dumnezeu sănătate, mie şi familiei mele, cât bine i-am vrut eu lui Hagi! Am vrut să fac un lucru bun cu el. Cu Becali poţi lucra dacă faci performanţă, dacă nu, nu! Aşa am lucrat eu mereu. Mă bucur că Hagi a plecat, dar eu nu l-aş fi dat afară."
"Hagi nu e un mare antrenor acum. E prea încăpăţânat. O ţine mereu pe a lui."
Dupa aceasta recapitulare as vrea sa va imaginati asta: Steaua, locul 8 in campionat dupa 8 etape, 5 goluri inscrise si 3 primite, invinsa de Slavia Praga cu 2-1, invinsa de Unirea Urziceni cu 1-0, unul din cele mai slabe atacuri din Liga 1.

Daca echipa descrisa mai sus ar fi fost antrenata de Olaroiu, mai era lumea mahnita pe Gigi Becali?

Niciun comentariu: